România deține rezerve strategice de țiței și produse petroliere în valoare de 2 milioane de tone, la care se adaugă o rezervă comercială de 394 de mii de tone. În total, aceste stocuri ar trebui să asigure consumul intern pentru o perioadă de peste 90 de zile, chiar și în absența importurilor. Cu toate acestea, la pompă, prețurile continuă să fie ridicate, cu benzina depășind 9 lei pe litru și motorina apropiindu-se de pragul de 10 lei, deja atins în unele stații.
Contextul recent, marcat de reluarea fluxului de țiței din Kazahstan, a ridicat o întrebare esențială pentru piață: cât de rapid pot fi utilizate aceste rezerve în cazul unui șoc de aprovizionare. Dependența de țițeiul kazah este semnificativă, acesta acoperind peste 50% din materia primă necesară rafinăriilor locale. O întrerupere, chiar și temporară, a acestui culoar de aprovizionare are un impact direct asupra costului carburanților și a întregului lanț logistic național.
Implicațiile depășesc prețul de la pompă și afectează întreaga economie. Atunci când piața percepe că rezervele există doar la nivel scriptic, dar nu pot stabiliza rapid oferta, costurile de transport cresc, influențând ulterior prețurile de consum. Pentru companii, acest lucru se traduce prin marje de profit reduse, necesar mai mare de capital de lucru și o presiune suplimentară pe bugetele operaționale. Vulnerabilitatea are și o dimensiune regională, deoarece rafinăriile din România sunt principalul furnizor de carburanți pentru Republica Moldova. Întreruperea livrărilor prin terminalul Novorossiisk a amplificat o criză de motorină deja existentă pe piața de peste Prut.
Deși tabloul rezervelor pare confortabil la nivel teoretic, incluzând stocurile strategice, cele comerciale și producția internă, discrepanța dintre suficiența contabilă și disponibilitatea reală într-o criză este elementul care contează pentru stabilitatea pieței. Potrivit Financiarul, mecanismul operațional prin care aceste volume ar putea intra efectiv în piață nu este detaliat public. Astfel, cifra totală de peste 2 milioane de tone rămâne un indicator macroeconomic, dar insuficient pentru a evalua viteza de reacție la un șoc de ofertă. Nici producția internă nu se traduce automat în carburanți disponibili imediat, deoarece capacitatea reală de rafinare a acestui țiței pentru a compensa un deficit de import nu este cunoscută în detaliu.
În prezent, semnalul relevant pentru piață nu este doar reluarea fluxului de țiței kazah, ci modul în care vor reacționa prețurile la pompă. O normalizare lentă a acestora ar sugera că operatorii continuă să includă în preț un risc de aprovizionare, în ciuda rezervelor teoretice. Testul concret pentru stabilitatea prețurilor rămâne dublu: menținerea neîntreruptă a fluxului de țiței din Kazahstan și evoluția ulterioară a costurilor carburanților în stațiile din România.
